52 de organizații neguvernamentale solicită Ministerului Mediului implementarea unui program național pentru salubrizarea apelor și malurilor
Asociația MaiMultVerde, cu sprijinul a 51 de organizații neguvernamentale, solicită Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, prin intermediul unei scrisori deschise, crearea unui program național de administrare a malurilor râurilor în vederea salubrizării cursurilor de apă, dar și pentru crearea unei infrastructuri de colectare a deșeurilor din natură. Implementarea programului ar urma să fie supravegheată de Agenția Națională pentru Protecția Mediului și realizată cu sprijinul autorităților publice locale, finanțate din Fondul pentru Mediu.
Prin proiectele implementate de-a lungul timpului, Asociația MaiMultVerde a documentat zeci de depozite ilegale de deșeuri, în special pe Dunăre și afluenții săi, și a constatat că autoritatea publică locală, responsabilă legal pentru salubrizare, nu are capacitatea să o facă. Dunărea parcurge 12 județe din România și 143 de unități administrativ teritoriale. Majoritatea dintre acestea sunt în mediul rural, iar malurile fluviului nu se află aproape de zonele rezidențiale. Având în vedere geografia bazinului sudic al Dunării și zonele sale inundabile, malurile nu sunt considerate responsabilitatea UAT-urilor și nu sunt alocate fonduri pentru monitorizarea și salubrizare acestora.
Totodată, Apele Române, principala autoritate pentru administrarea apelor la nivel național, nu are în atribuțiile sale salubrizarea apelor, iar poluarea grosieră nu este inclusă în lista principalilor poluanți, – Anexa 6 la Legea Apelor. Deșeurile rămân „ascunse” sub apă sau abandonate pe maluri și nu influențează scorul dat stării apei, acestea fiind practic ignorate la momentul actual de cei responsabili să le ridice.
„Primăriile locale, în special cele din mediul rural, nu au capacitatea fizică și economică să deruleze proiecte de monitorizare și de salubrizare a malurilor apelor. În momentul de față fenomenul este complet ignorat și în ultimii ani a căpătat o amploare mare. Lipsa infrastructurii de colectare a deșeurilor, precum și slaba informare a populației cu privire la managementul deșeurilor conduc la depozitarea deșeurilor pe malurile nesupravegheate ale Dunării. Acestea trebuie folosite sustenabil, pentru ecoturism, să aducă beneficii atât comunităților locale cât și biodiversității, profund afectată de poluarea necontrolată cu deșeuri.” subliniază Loredana Pană, expert advocacy MaiMultVerde.
Recomandările cuprinse în scrisoarea deschisă înaintată Ministerului au fost realizate în cadrul unui grup de lucru inițiat de MaiMultVerde în 2023 în cadrul proiectului Pentru o Dunăre cu malurile curate, prin care asociația a amenajat primul traseu ecoturistic de natură și agrement din județul Giurgiu, între localitățile Slobozia, Oinacu, Giurgiu, Gostinu și Prundu numit Ecoruta Dunăreană, pe o distanță de 44 de km.
Chiar dacă 80% din traseul Ecorutei Dunărene se află în zonă protejată (RO SPA 00090 – Gostinu – Ostrovul Lung, jud. Giurgiu și Situl de interes comunitar ROSCI0088 Gura Vedei – Șaica – Slobozia), pe maluri s-au format adevărate depozite de deșeuri, în principal menajere, dar și provenite din construcții, industriale etc. Cu ajutorul voluntarilor, Asociația MaiMultVerde a scos de pe traseu peste 10 tone de deșeuri, însă situația este departe de a fi rezolvată.
Având în vedere amploarea fenomenului și faptul că poluarea cu deșeuri este una dintre cauzele pierderii biodiversității, cu un impact negativ semnificativ asupra zonelor umede care sunt ecosisteme extrem de sensibile și importante, asociațiile semnatare solicită implicarea imediată a Ministerului Mediului, prin implementarea unui program național de eliminare a deșeurilor din natură, în special de pe ape.
*******
Proiectul „Pentru o Dunăre cu malurile curate” este derulat de Asociația MaiMultVerde, în parteneriat cu Fundația Terra Mileniul III, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2022. Proiectul este co-finanțat de Lidl România. Scopul proiectului este responsabilizarea autorităților locale prin activarea și implicarea civică a cetățenilor din orașul Giurgiu și zonele limitrofe în acțiuni de advocacy în vederea îmbunătățirii serviciilor publice de salubrizare pe malurile Dunării. Mai multe detalii despre proiect: https://maimultverde.ro/proiecte/pentru-o-dunare-cu-malurile-curate/
Despre Programul Active Citizens Fund România
Programul Active Citizens România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul din Fundația pentru Dezvoltare Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.
Asociația MaiMultVerde implementează începând cu anul 2008 proiecte de protecția mediului în acord cu misiunea sa de a construi o cultură a responsabilității și voluntariatului pentru mediu în România. Unul dintre domeniile prioritare de acțiune îl constituie combaterea poluării cu plastic, asociația implementând în acest sens, de-a lungul anilor, o serie de proiecte și campanii educative sub sloganuri precum „Cu Apele Curate, “Există viață după colectare” sau “Deșeurile nu sunt gunoaie”. În cadrul acțiunilor organizate de MaiMultVerde, voluntarii au colectat peste 630 tone de plastic din zone naturale precum păduri, albii de râu sau trasee turistice. Proiectele au vizat și autoritățile publice centrale și locale, prin activități specifice de advocacy menite să contribuie la îmbunătățirea politicilor publice în domeniu (www.maimultverde.ro).
Asociația TERRA Mileniul III este o organizaţie non-guvernamentală, non-profit şi apolitică de protecţia mediului, ce dezvoltă programe la nivel naţional şi european. Organizaţia a fost înfiinţată in 1998 și are drept misiune să dezvolte programe de conștientizare privind cauzele şi efectele schimbărilor climatice și să promoveze soluţii durabile de dezvoltare. Asociația acţionează pentru a îmbunătăți politicile publice în acest sector și pentru a ajuta oamenii să se adapteze la efectele schimbarilor climatice (https://terramileniultrei.ro/).