fbpx

Enter your keyword

post

5 ani de la Acordul de la Paris. Raport ONU: Planeta se îndreaptă către o încălzire cu 3 grade Celsius

5 ani de la Acordul de la Paris. Raport ONU: Planeta se îndreaptă către o încălzire cu 3 grade Celsius

Planeta se află “periculos de în urmă” în ceea ce privește încetinirea schimbărilor climatice și se îndreaptă către o încălzire cu 3 grade Celsius, departe de obiectivele stabilite în Acordul de la Paris, de la a cărui adoptare se împlinesc sâmbătă cinci ani, se arată într-un raport al Organizației Națiunilor Unite (ONU).

Cei mai bogați oameni vor trebui să facă mari schimbări în viața de zi cu zi pentru a vedea schimbări în bine, mai atenționează ONU.

În raportul său anual care compară emisiile reale de gaze cu efect de seră cu cele compatibile cu obiectivele Acordului de la Paris, ONU atrage atenţia că recuperarea după pandemia de COVID-19 va trebui să fie serios ecologizată astfel încât să se evite cele mai grave consecinţe la nivel mondial.

Pentru menţinerea speranţei de limitare a încălzirii globale la 1,5 grade Celsius, emisiile de gaze cu efect de seră ar trebui reduse cu 7,6% pe an, în fiecare an din 2020 până în 2030, anunță ONU.

În realitate, aceste emisii au crescut, în medie, cu 1,5% pe an în ultimul deceniu, atingând un record în 2019 (59,1 gigatone, cu 2,6% mai mult decât în 2018).

Pandemia de COVID-19, prin sistarea timp de mai multe luni a economiilor globale şi a activităţilor umane, a condus către reducere accentuată a emisiilor și este de aștepat o scădere cu aproximativ 7% în 2020 în ceea ce priveşte dioxidul de carbon (CO2), principalul gaz cu efect de seră.

Această schimbare este, însă, una de conjunctură și va avea efect “neglijabil” pe termen lung, cu o diferenţă de aproximativ 0,01 grade Celsius pentru încălzirea globală până în 2050, avertizează experţii ONU.

Cei mai bogați 1% din populația globală produc mai mult de două ori mai multe emisii de gaze cu efect de seră decât ponderea combinată a celor mai săraci 50% din populația globală. Bogații care poluează, conchide raportul, vor trebui să reducă își amprenta emisiilor de până la 30 de ori. Acest lucru se poate face, adaugă raportul, reducând risipa de alimente, făcând clădirile mai eficiente din punct de vedere energetic și utilizând transportul public mai degrabă decât mașinile personale și trenurile, mai degrabă decât avioanele, pe distanțe scurte.