fbpx

Enter your keyword

post

30 de elevi de la Colegiul Național „Spiru Haret” din Tecuci beneficiază de programul de orientare în carieră „Șlefuitor de viitor”, inițiat și livrat de Asociația InspirAction

30 de elevi de la Colegiul Național „Spiru Haret” din Tecuci beneficiază de programul de orientare în carieră „Șlefuitor de viitor”, inițiat și livrat de Asociația InspirAction

Asociația InspirAction lansează un nou program de orientare vocațională pentru tineri, cu finanțarea Fia Integra. „Șlefuitor de viitor” are ca obiectiv creșterea capacității elevilor de a-și alege cariera profesională în acord cu pasiunile, preferințele și valorile lor. 

Beneficiarii sunt 30 de elevi din clasa a X-a de la Colegiul Național „Spiru Haret” din Tecuci. Aceștia vor participa în perioada noiembrie 2021 – iulie 2022 la 20 de sesiuni de orientare în carieră împreună cu toată clasa și la încă 20 de sesiuni restrânse, de câte 4 elevi, pentru a-și identifica dorințele cât mai clar și pentru a-și trasa corect un plan de orientare în carieră. În septembrie și decembrie 2022 vor fi organizate întâlniri de follow-up prin care se va monitoriza progresul tinerilor și atingerea obiectivelor acestora. Pe tot parcursul programului, tinerii vor primi constant feedback și sfaturi pentru a reuși să facă alegerile potrivite pentru cariera lor.

În cele 40 de întâlniri, tinerii se vor cunoaște mai bine pe ei înșiși, își vor identifica pasiunile și valorile și vor învăța cum să le urmeze în viața lor de adulți. Mai mult, vor afla direct de la oameni de succes ce presupun anumite meserii pentru a-și identifica și mai bine pasiunile și lucrurile pe care vor să le facă în viitor. Împreună cu trainerii Asociației InspirAction vor discuta și despre responsabilitate, stimă de sine, setarea obiectivelor SMART, planificarea timpului și formarea de obiceiuri sănătoase.  

De asemenea, programul se adresează și părinților deoarece vor fi organizate periodic webinarii cu aceștia prin care specialiștii Asociației InspirAction le vor prezenta diferite modalități prin care să își susțină copiii în această perioadă a descoperirii de sine. La final, tinerii vor primi cărți inspiraționale care să îi ajute în drumul lor către o carieră de succes.

„Ne bucurăm că avem ocazia să lucrăm cu elevii de liceu de la acest Colegiu, pe care i-am întâlnit în proiectul Caravana Bucuriei și care ne-au impresionat cu deschiderea lor.

Abia așteptăm să creăm împreună stări și obiceiuri sănătoase!” – Simona Paraschiv, Președinte Asociația Inspiraction

„Este o mare bucurie pentru mine să susținem acest proiect. În urma procesului de selecție, a fost aleasă o școală chiar din orașul meu natal, lucru care mă bucură foarte tare deoarece am ocazia să îi susțin pe tinerii din Tecuci să se dezvolte. A fost o coincindeță pentru că organizatorii nu știau acest lucru, așa că sentimentul de bucurie a fost cu atât mai mare” – Bogdănel Budeanu – Director General Fia Integra.

Începutul unei cariere se bazează pe alegeri făcute la vârste tinere, iar de multe ori tinerii nu știu ce să aleagă și sunt influențați de părerile din jur. Prin programul „Șlefuitor de viitor” Asociația InspirAction, cu sprijinul Fia Integra, îi va ajuta pe tinerii participanți să pășească cu dreptul în cariera lor.

Despre Asociația InspirAction

Este o echipă formată din oameni care contribuie la educația copiilor din România, astfel încât aceștia să devină adulți responsabili, fericiți și împliniți. Desfășoară programe de dezvoltare personală menite să le deschidă mințile și inimile tinerilor spre noi posibilități, la care în prezent nici nu se gândesc. În același timp, lucreză și cu părinți și profesori deoarece ei amplifică efectul asupra copiilor. Scopul Asociației InspirAction este să inspire 1 milion de tineri, părinți și profesori din România.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.