Enter your keyword

post

Premiul Nobel pentru economie a fost câștigat de trei profesori pentru lucrările lor privind combaterea sărăciei

Premiul Nobel pentru economie a fost câștigat de trei profesori pentru lucrările lor privind combaterea sărăciei

Premiul Băncii Suediei în ştiinţe economice în memoria lui Alfred Nobel – cunoscut ca Premiul Nobel al Economiei – le-a fost atribuit astăzi lui Abhijit Banerjee, Esther Duflo și Michael Kremer, pentru lucrările lor cu privire la sărăcie şi dezvoltare, potrivit unui anunț oficial al instituției.

Abhijit Banerjee (58 de ani) și Esther Duflo (47 de ani) lucrează în cadrul Massachusetts Institute of Technology, Cambridge, SUA, iar Michael Kremer (55 de ani) – la Harvard University, Cambridge, SUA.

“Cercetările realizate de laureații din acest an au îmbunătățit considerabil capacitatea de a lupta împotriva sărăciei la nivel global. În doar două decenii, noua lor abordare bazată pe experiment a transformat economia dezvoltării, care acum este un domeniu de cercetare înfloritor”.

În 2018, Nobelul pentru Economie le-a fost atribuit americanilor William Nordhaus şi Paul Romer, pentru lucrări cu privire la creşterea economică durabilă.

Eradicarea sărăciei, în toate formele sale, este una din cele mai mari provocări cu care se confruntă umanitatea. Deși numărul persoanelor care trăiesc în sărăcie extremă a scăzut cu mai mult de jumătate – de la 1,9 miliarde în 1990 până la 836 milioane în 2015 – prea multe persoane încă mai au probleme cu satisfacerea necesităților de bază.

Eradicarea sărăciei reprezintă unul din cele 17 Obiective Globale care formează Agenda de Dezvoltare Durabilă – 2030. Ambasada Sustenabilității în România acționează pentru îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare durabilă, inclusiv prin intermediul Coaliției România Sustenabilă, acolo unde va fi creat un grup de lucru dedicat Obiectivului de Dezvoltare Durabilă 1. „Fără sărăcie”.