Enter your keyword

post

Parlamentul European a votat pentru reducerea cu 60% a emisiilor de carbon, până în 2030

Parlamentul European a votat pentru reducerea cu 60% a emisiilor de carbon, până în 2030

Parlamentul European a votat marți (6 octombrie) actualizarea țintei climatice a UE pentru 2030, sprijinind o reducere cu 60% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030.

Obiectivul aprobat de Parlamentul European este mai ambiţios decât cel actual, propus de Comisia Europeană, de reducere a emisiilor cu 55% comparativ cu nivelul înregistrat în 1990.

În votul lor final privind Legea europeană a climei, eurodeputații au decis, cu 392 de voturi pentru, 161 împotrivă și 142 abțineri, ca promisiunea Uniunii Europene de a deveni neutră din punct de vedere climatic până în 2050, să devină obligație. De asemenea, eurodeputații au mai invitat Comisia să propună un obiectiv intermediar pentru 2040. Acesta ar urma să fie stabilit după o evaluare a impactului, pentru a garanta că Uniunea se înscrie în parametrii necesari pentru a-și atinge obiectivul pentru 2050.

Parlamentul European mai solicită înființarea unui Consiliu UE pentru Schimbări Climatice, un organism științific independent care să evalueze politicile UE în domeniu și care să monitorizeze progresele înregistrate pentru atingerea țintelor.

Parlamentul va trebui să cadă de acord asupra ţintei cu statele membre ale UE, care sunt divizate în legătură cu cât de ambiţios ar trebui să fie obiectivul.