Enter your keyword

Obiectivul # 8

Obiectivul 8: Munca decenta si crestere economica

Dezvoltarea durabilă încurajează delimitarea creşterii economice de aspectele negative de mediu; în plus, ea pune accent şi pe aspectele sociale. Acest scop implică o creştere economică sustenabilă şi promovează munca decentă pentru toţi indiferent de gen, locaţie geografică şi descendenţă. În acest context, devine vitală abordarea din perspectiva „nimeni nu rămâne în urmă”. Acest scop include facilitarea întreprinderilor mici şi mijlocii, diversificarea economiei şi extinderea procedurii la regiunile în dezvoltare.

Îți mulțumim că vrei sa contribui alături de organizația din care faci parte la dezvoltarea durabilă în România.

Împreună vom lucra pentru a atinge până în 2030 țintele formulate de Organizația Națiunilor Unite pe acest domeniu, devenite acum și țintele noastre:

Tinte:

Susținerea creșterii economice pe cap de locuitor în conformitate cu situația națională și, în special, creșterea Produsului Intern Brut cu cel puțin 7 la sută pe an în țările cel mai puțin dezvoltate.

Atingerea unor niveluri mai ridicate ale productivității prin diversificare, modernizarea tehnologică și inovație, inclusiv prin accent pe sectoarele cu valoare adăugată sporită și utilizarea intesivă a forței de muncă.

Promovarea unor politici orientate spre dezvoltare care susțin activitățile productive, crearea locurilor de muncă decente, antreprenoriatul, creativitatea și inovația, și care încurajează formalizarea și creșterea întreprinderilor micro, mici și mijlocii, inclusiv prin acces la servicii financiare.

Îmbunătățirea progresivă, până în 2030, a eficienței resurselor globale pentru consum și productie, și decuplarea creșterii economice de degradarea mediului, în conformitate cu Cadrul pentru 10 ani al programelor privind consumul și producția durabilă, în frunte cu țările dezvoltate.

Până în 2030, angajarea completă și productivă și muncă decentă pentru toate femeile și toti bărbații, inclusiv pentru tineri și persoanele cu dizabilități, precum și remunerarea egală pentru munca de valoare egală.

Până în 2020, reducerea substanțială a proporției tinerilor fără un loc de muncă, fără educație sau formare.

Măsuri imediate și eficiente pentru eradicarea muncii forțate, eliminarea sclaviei moderne și a traficului de ființe umane, și asigurarea interzicerii și eliminării celor mai grave forme ale muncii copiilor, inclusiv recrutarea și utilizarea copiilor soldați, iar până în 2025, eliminarea muncii copiilor în toate formele sale.

Protecția dreptului la muncă și promovarea mediilor de lucru sigure și securizate pentru toți lucrătorii, inclusiv lucrătorii migranți, în special femeile migrante, și cei în locuri de muncă precare.

Până în 2030, elaborarea și implementarea politicilor pentru promovarea unui turism durabil care creează locuri de muncă și promovează cultura și produsele locale.

Consolidarea capacității instituțiilor financiare interne pentru a încuraja și a extinde accesul la servicii bancare, de asigurări și servicii financiare pentru toți.

Compania ta contribuie – prin activitatea sa de baza, prin programele interne sau proiectele pe care le sustine – la una sau mai multe dintre aceste tinte?

Te asteptam in cadrul grupului de lucru cu:

  • exemple de buna practica, pentru a-i inspira si pe altii,
  • lectii invatate, experienta si know-how
  • propuneri de imbunatatire sau completare a politicilor publice, care sa favorizeze munca decenta si cresterea economica in Romania.

Astfel vom veni in sprijinul autoritatilor locale si al guvernului de a-si atinge propriile tinte.

Tinte ale autoritatilor publice:

Creșterea asistenței de tip ajutor pentru comerț pentru țările în curs de dezvoltare, în special țările cele mai puțin dezvoltate, inclusiv prin Cadrul integrat îmbunătățit pentru asistența tehnică legată de comerț pentru țările cel mai puțin dezvoltate.

Până în 2020, elaborarea şi operaţionalizarea unei strategii globale pentru locurile de muncă pentru tineri şi implementarea Pactului Global pentru Locuri de muncă al Organizaţiei Internaţionale a Muncii.

Avem la dispozitie 11 ani, pana in 2030, si multe de facut, dar avem convingerea ca impreuna, punandu-ne la un loc priceperea, timpul si energia, vom reusi sa dezvoltam munca decenta si cresterea economica in Romania.

Contribuie alaturi de compania ta:

IN CADRUL COALITIEI

Identifica in cadrul companiei tale – in activitatea de baza, programele interne sau proiectele pe care le sustine – exemple de buna practica, lectii invatate si know-how. Experienta ta conteaza!

Inventariaza, alaturi de colegii tai din departamentele relevante, politicile publice nefavorabile sau care ar fi utile dezvoltarii accelerate a domeniului si formuleaza propuneri. Supune-le dezbaterii in cadrul grupului de lucru.

Participa la intalnirile grupului de lucru, la dezbaterile cu reprezentantii sectorului guvernamental si la evenimentele coalitiei. Asuma-ti un rol activ in ceea ce priveste comunicarea cu membrii grupului sau secretariatul coalitiei.

Contribuie la comunicarea publica a temei, a activitatii grupului de lucru si a coalitiei, pe canalele online sau ofline, proprii sau ale companiei. Solicita oricand sigla obiectivului sau a coalitiei in acest scop.

Invita alaturi de noi si alte organizatii cu experienta, in grupul de lucru din care faci parte sau in sprijinul altui obiectiv.


Fii la curent cu noutatile. Urmareste pagina de Facebook: Ambasada Sustenabilitatii in Romania pentru cele mai noi informatii despre acest domeniu.


ÎN CADRUL COMPANIEI SAU PERSONAL

Fii un consumator informat – dacă ceva este foarte ieftin, cel mai probabil poate fi dăunător oamenilor sau planetei.


Cunoaște-ți drepturile la locul de muncă.


Cumpără de la producătorii locali.


Vorbește-le și colegilor tăi despre toate acestea și invită-i să faceți mai mult împreună.


Despre Coalitia CSR

Coalitia pentru Sustenabilitatea Romaniei este o initiativa privata, apolitica, ce actioneaza – prin contributia voluntara a membrilor sai institutionali si individuali, inscrisi in grupurile de lucru tematice si regionale – ca interfata de consultare si dialog intre:

  • sectorul guvernamental-administrativ,
  • mediul de afaceri,
  • sistemul academic,
  • organizatiile neguvernamentale si
  • cetateni,

pe fiecare dintre cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabila (ODD), in vederea implementarii Strategiei Nationale de Dezvoltare Durabila a Romaniei si a Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabila, convenita la nivelul ONU si al UE.

Sustinatori

Ambasada Sustenabilitatii este un fanion important la inceput de drum in Romania. Este foarte important sa existe un astfel de nucleu, agregator de proiecte cu oameni bine pregatiti si dornici sa inoveze domeniul sustenabilitatii, mai ales in ceea ce priveste sectorul privat. Le doresc mult succes si ii asigur ca Departamentul pentru Dezvoltare Durabila apreciaza efortul depus pentru actiunile ce deservesc implementarea Agendei 2030.

László Borbély

Coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabila - Guvernul Romaniei

Fiecare stat este reprezentat in Romania prin propria ambasada, insa combaterea saraciei, protectia mediului, promovarea sanatatii nu cunosc conceptul de nationalitate. Pamantul ne apartine tuturor si este timpul sa beneficieze de o ambasada – un spatiu, un reper pentru toti oamenii responsabili care isi propun sa ajute si care, prin resursele, prin puterea lor sau prin exemplul personal, pot schimba lumea.

Marco Hößl

Director General Kaufland Romania

Suntem bucurosi sa sustinem “Ambasada Sustenabilitatii in Romania” ca punct de intalnire pentru discutii legate de sustenabilitate si responsabilitate sociala a companiilor. Credem ca aceasta agora poate aduce o contributie importanta la promovarea gandirii sustenabile in Romania. Pentru a ne pastra comorile naturale, cultura, precum si bunastarea ca si comunitate, luarea de decizii durabile ar trebui sa fie o parte inerenta a ADN-ului societatii noastre.

Excelenta Sa Dl Cord Meier-Klodt

Ambasadorul Republicii Federale Germania la Bucuresti

Guvernul suedez este un sustinator puternic al Agendei 2030. Pentru a reusi sa indeplinim toate cele 17 obiective ale dezvoltarii durabile, trebuie sa colaboram – guverne, societatea civila si sectorul privat. Trebuie sa lucram impreuna atat la nivel national, cat si dincolo de frontiere! Ambasada Suediei doreste ca Ambasada Sustenabilitatii in Romania sa aiba succes in cresterea gradului de constientizare si cunoastere a acestei probleme importante in Romania – toate fortele bune trebuie mobilizate pentru o dezvoltare durabila!

Excelenta Sa Dna. Anneli Lindahl Kenny

Ambasadorul Suediei in Bucuresti

Ambasada Olandei la Bucuresti sprijina initiativa The CSR Agency de a infiinta o platforma de sustenabilitate in Romania. Sustenabilitatea si responsabilitatea sociala corporativa sunt valori fundamentale ale societatii noastre. E nevoie de sprijin din partea sectorului public si privat pentru a aduce aceste teme pe agenda companiilor, politicienilor, guvernelor si organizatiilor neguvernamentale. Este importanta si foarte valoroasa existenta unei locatii fizice in Bucuresti, unde companiile, ONG-urile, universitatile, politicienii, studentii, cercetatorii, reprezentantii si cetatenii se pot aduna, dezbate, impartasi bune practici, invata si lucra impreuna pentru a creste gradul de constientizare asupra acestor teme in societatea noastra.

Dl. Huub Drabbe

Seful Sectiei Economice, Ambasada Olandei la Bucuresti