Enter your keyword

Klaus Iohannis, mesaj la ONU privind Coaliția România Sustenabilă: România vrea să se asigure că generațiile viitoare vor putea trăi într-o lume sustenabilă

Klaus Iohannis, mesaj la ONU privind Coaliția România Sustenabilă: România vrea să se asigure că generațiile viitoare vor putea trăi într-o lume sustenabilă

România își va amplifica eforturile pentru realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă până în 2030, unul dintre pași fiind acela de a accelera implementarea coaliției pentru dezvoltare durabilă, a transmis președintele Klaus Iohannis, într-un discurs susținut miercuri, la New York.

Șeful statului a evidențiat, în cadrul Forumului Politic la Nivel Înalt (HLPF) pe tema „Accelerarea implementării agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă” – Panelul „Partnerships for Sustainable Development”, principalele acțiuni întreprinse de România pentru susținerea Agendei pentru Dezvoltare Durabilă.

VIDEO:

„Pentru a beneficia de contribuția societății civile, Coaliția pentru dezvoltare durabilă, care va include reprezentații cei mai activi, este în curs de operaționalizare”, a declarat Iohannis.

„Sunt în curs de desfășurare eforturi pentru a lansa un Cod al Sustenabilității, în parteneriat cu reprezentanții sectorului privat, dedicat orientării activității economice în conformitate cu politicile de mediu și sociale. (…) Vă asigur, dragi colegi, că România își va amplifica eforturile pentru realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă până în anul 2030, cu intenția de a se asigura că atât generațiile de acum, cât și cele viitoare vor putea trăi într-o lume sustenabilă”, a transmis președintele Klaus Iohannis.

Ambasada Sustenabilității în România (ASR), a inițiat, în 2019, în parteneriat cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României, condus de consilierul de stat László Borbély, proiectul Coaliția România Sustenabilă (CRS). Scopul Coaliției este de a oferi o bază  de consultare solidă cu Guvernul și alte instituții publice pe teme care au impact asupra dezvoltării sustenabile a României, membrii săi fiind organizații și persoane fizice din mediul privat, societatea civilă, mediul diplomatic, academic și media.

ASR salută mesajul transmis de președintele României și transmite faptul că dezvoltarea sustenabilă și implementarea de politici responsabile trebuie să devină o prioritate în România.

„Salutăm aceste inițiative, însă știm că pot fi întreprinse mult mai multe eforturi pentru a asigura îndeplinirea celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă și pentru construirea unui viitor sustenabil la care generațiile viitoare au dreptul. Avem încredere că, prin dialog și colaborare cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, Guvern și Președinție vom coagula eforturile mediului privat, ale societății civile și ale statului pentru o Românie sustenabilă”, a afirmat Dragoș Tuță Mihaylov, Fondator al Ambasadei Sustenabilității în România.

Informații suplimentare:

Coaliția România Sustenabilă

Coaliția România Sustenabilă (CRS) reprezintă o inițiativă independentă, privată, apolitică, construită ca un acord de colaborare prin participarea colectivă a membrilor săi. 

Coaliția a fost înființată în cadrul Ambasadei Sustenabilității în România ca urmare a planului de implementare și monitorizare a Strategiei Naționale de Dezvoltare Durabilă. Printre membrii Coaliţiei se regăsesc marile companii private, IMM-uri, organizaţii reprezentative ale Societăţii Civile şi reprezentanți ai mediului academic, diplomatic și Media.

Scopul CRS este de a oferi o bază coerentă pentru consultare cu Guvernul și alte instituții publice pe teme care au impact asupra dezvoltării durabile a României. Membrii săi contribuie voluntar cu resursele și expertiza necesare formulării unor opinii comune cu privire la politici publice cu impact asupra mediului, economiei și societății, toate în sprijinul dezvoltării sustenabile a României. Coaliția își desfășoară activitatea prin 17 grupuri de lucru, câte unul pentru fiecare Obiectiv de Dezvoltare Sustenabilă.

Ambasada Sustenabilității în România

Ambasada Sustenabilității în România (ASR) este primul program care aduce împreună mediul de afaceri, mediul guvernamental și societatea civilă în efortul dezvoltării unei Românii sustenabile. Ambasada Sustenabilității este un program inițiat de echipa The CSR Agency și are ca Partener Fondator compania Kaufland România. 

Lansată oficial la 5 iunie 2018, Ambasada Sustenabilității promovează și susține creșterea nivelului de conștientizare, cunoaștere, expertiză și colaborare în ce privește sustenabilitatea afacerilor, încurajând un comportament responsabil, atât din partea companiilor cât și a consumatorilor. Alături de partenerii săi, Ambasada Sustenabilității derulează și programe și activități precum dezbaterile “Sustainability Talks”, grupurile de lucru “Sustainability Think Tank”, premiile “Ambasadorii Sustenabilității”, urmărind astfel să contribuie la dezvoltarea comunității oamenilor ce acționează responsabil și la îndeplinirea țintelor pentru fiecare dintre cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă ale Organizației Națiunilor Unite.

Contact: 

Ambasada Sustenabilității în România
www.ambasadasustenabiltiatii.ro

E-mail: contact@ambasadasustenabilității.ro

Tel.: 0040 728 300 961