Enter your keyword

post

Intrarea la muzeu, plătită cu două becuri arse

Intrarea la muzeu, plătită cu două becuri arse

De Ziua Internațională a Deșeurilor Electrice, sărbătorită pe 14 octombrie, Asociația Recolamp îți oferă acces gratuit la MARe (Muzeul de Artă Recentă), dacă aduci două becuri arse. 

„Procesul de colectare a deșeurilor din echipamente de iluminat a fost încetinit în contextul pandemiei mondiale, în special din cauza accesului limitat la punctele de colectare, dar și din cauza atitudinii oamenilor, care au fost puși în fața unei noi lumi, cu noi griji și preocupări. Pentru a susține un comportament responsabil și a contribui la un viitor mai verde și mai sănătos, Recolamp a dezvoltat alături de partenerii săi o serie de activități care să genereze valoare adăugată și să încurajeze oamenii să recicleze. Astfel, marcăm Ziua Internațională a Deșeurilor Electrice cu o acțiune în parteneriat cu Muzeul de Artă Recentă: împreună, transformăm becurile arse în acces la artă. Între 14 și 18 octombrie, cu doar 2 becuri arse, ai acces la 150 opere de artă și îți aduci contribuția la mediul înconjurător. Ne vedem la muzeu?”, a declarat Anca Lupusavei, director de marketing al Recolamp.

Reciclarea deșeurilor din echipamente de iluminat trebuie să devină un obicei pentru noi toți. Cei care își doresc să continue acest demers în orice zi, nu doar de Ziua Internațională a Deșeurilor Electrice, pot descărca aplicația ColțVerde, unde vor găsi harta punctelor de colectare cu cele mai apropiate centre comerciale, retail, magazine electrice sau magazine de bricolaj unde pot aduce becurile arse pentru reciclare. Măsurile de protecție, siguranță și igienă sunt riguroase în toate punctele de colectare deschise.

Aplicația poate fi descărcată din App Store și Google Play.

La nivel național, Asociația Recolamp a dezvoltat în decursul anilor peste 2,500 de puncte de colectare selectivă destinate utilizatorilor casnici.

Mai multe informații se pot găsi pe www.recolamp.ro.